Iertăciunea mirilor

Un obicei comun tuturor românilor, este ca mirii, înainte de cununie să își ceară iertare și binecuvântare de la părinți. În majoritatea locurilor, acest lucru se face în ziua cununiei,dimineața. 

Mireasa și druștele se ridică de la masă, iar în locul lor se așează părinții care țin pe brațe fiecare câte un colac și sare. Mireasa va îngenunchea în fața părinților ei, iar colăcerul va sta în picioare în spatele miresei și va cere iertare sau iertăciune în numele miresei.

Colăcerul nu este o funcție pe care o poate îndeplini oricine, el trebuie să fie foarte bun orator deoarece orația este lungă și trebuie să o recite fără a o citi de undeva.

În orația aceasta se spune cum Dumnezeu a făcut lumea, apoi pe Adam și Eva, care au călcat porunca dată, de aceea au fost alungați din rai, dar pe urmă Dumnezeu s-a îndurat de ei, i-a iertat și i-a binecuvântat să se înmulțească și să stăpânească pământul. Apoi spune că tinerii aceștia care vor să se căsătorească poate au mai greșit și ei, au supărat părinții, pe care acum îi roagă să îi ierte și să îi binecuvânteze.

După ce colăcerul va termina orația, părinții binecuvântează mireasa cu pâinea și sarea pe care le-au ținut pe brațe tot timpul.

În anumite părți, obiceiul iertăciunii se desfășoară diferit. Se așează în fața casei o masă acoperită cu o față curată, pe care se pune sare, colaci și o sticlă de vin sau rachiu. De o parte a mesei se pun scaune pe care se așează părinții, de cealaltă parte mirii îngenunchează înaintea părinților, pe o pernă. Un nuntaș sau starostele zice o iertăciune pentru toate supărările pricinuite. Pâinea și sarea vor fi date mirilor, după care ei se ridică și sărută mâna părinților.

Oraţie pentru iertăciune

Nun şi nună şi câţi suntem împreună
Vă rog să luaţi aminte la vreo câteva cuvinte care ne stau scrise şi la aceşti miri spuse
Dumnezeu numai cu gândul a făcut cerul şi pământul i-a dat podoabe măreţe şi destulă frumuseţe
Cerul l-a umplut de soare şi de stele sclipitoare pământul cu vietăţi şi feluri deosebite vazduhul în înălţime şi cu zburătoare o mulţime

Marea şi apele toate cu peşti şi nenumărate gloate. Fie ca să proslavească cu milă dumnezească
Şi întinzând a lui mînă, la facut pe adam din tărână cu cuvînt şi cu suflare , după chip şi asemănare dar nevrînd ca adam să fie singur pe lume
Pe adam l-a adormit şi a făcut din a lui costă pe eva, strămoaşa noastră
Însă adam când se trezise ,dând cu ochii de ea zise, asta s-o numim femei , să-mi fie de mângâiere
La trudă şi la bucurie, că-i trup din oasele mele de aceea fii lasă acum pe mamă şi pe tată

Doi cu doi se adună, să traiscă împreună
C-aşa legea porunceşte şi aşa dumnezeu voieşte cinstiţi socri ,nun şi nună şi cîti suntem împreună vă rog să luati aminte la vreo câteva cuvinte omul cât trăieşte în lume , mult mai păcătuieşte cu fapta şi cu cuvântul , cum să-l sufere pămîntul
Iar dumnezeu bun ca un tată cu milă nemăsurată nu grăbeşte îndată cum am greşit să ne piardă. El are multă răbdare cînd cadem la pocăinţă
Să-l rugăm cu umilinţă

De aceea vă zic vouă iertaţi pe greşiţii vostri cum spune la tatăl nostru
Mirii acum îngenunchiază şi smeriţi cu plecăciune să vă ceară iertăciune
Eu vă rog ca să îi iertaţi şi să-i binecuvîntaţi
Şi cu dragoste fierbinte să le spuneţi aceste cuvinte: să le dea dumnezeu sănătate şi zile îndelungate
Să le dea viaţă bună să trăiască împreună
Să le dea feciori şi fete ,cum şi dumneavoastră vă dete

Acum de la domnişoara mireasă o batistă de mătase să ma duc fudul acasă,şi de n-o fi de matase
Şi o fi de buci, mi-oi şterge nasul de muci
Şi de la domnul nun mare un bacşiş frumos aşa ca de la ochiul boului în sus

S-ar putea să-ți placă și...